Prioritățile mele

În calitate de președinte al Comisiei Europene îmi voi stabili cinci priorități.

1.

Prima mea prioritate va fi să pun politicile ce creează creștere economică și locuri de muncă în centrul agendei politice a viitoarei Comisii. Ca un ingredient cheie pentru aceasta, trebuie să creăm o piață unică digitală pentru consumatori și întreprinderi – utilizând astfel marele potențial al tehnologiei digitale ce nu cunoaște frontiere. Pentru a face acest lucru va trebui să avem curajul de a dărâma barierele  naționale în reglementarea telecomunicațiilor, în drepturi de autor și legislația privind protecția datelor, în managementul de unde radio și în dreptul concurenței.

Dacă facem acest lucru, ne putem asigura că cetățenii europeni pot utiliza în curând telefoanele lor mobile în Europa, fără a fi nevoie să plătească tarifele de roaming. Ne putem asigura că utilizatorii pot accesa muzica, filme și evenimente sportive de pe dispozitivele lor electronice fără frontiere, oriunde s-ar afla în Europa. Putem genera 500 de miliarde de euro creștere suplimentară în Europa în cursul mandatului următoarei Comisii, creând astfel sute de mii de noi locuri de muncă și o societate bazată pe cunoaștere. Voi lucra la acest proiect din prima zi a mandatului meu.

2.

Ca a doua prioritate, vreau să reformez și să reorganizez politica energetică a Europei într-o nouă Uniune Europeană a Energiei. Avem nevoie de a pune în comun resursele, combinând infrastructurile noastre și unind puterea noastră de negociere vis-à-vis de țările terțe. Avem nevoie să diversificăm sursele noastre de energie și de a reduce dependența energetică a mai multor state membre.

Vreau să păstrăm piața noastră energetică europeană deschisă vecinilor noștri. Cu toate acestea, în cazul în care prețul energiei din Est devine prea scump, fie din punct de vedere comercial sau politic, Europa trebuie să poată face trecerea foarte rapidă la alte canale de aprovizionare. Trebuie să fim capabili să inversăm fluxurile de energie atunci când este necesar. Și avem nevoie să consolidăm ponderea energiilor regenerabile de pe continentul nostru. Acest lucru nu ține doar de o politică responsabilă privind schimbările climatice. Este în același timp o politică industrială imperativă, dacă vrem să avem energie la prețuri accesibile la dispoziția noastră pe termen mediu. Prin urmare, doresc ca Uniunea energetică a Europei să devină numărul unu în lume în energii regenerabile.

3.

În al treilea rând, sub președinția mea, Comisia va negocia un acord comercial rezonabil și echilibrat cu Statele Unite ale Americii. Este anacronic că, în secolul 21, europenii și americanii încă mai impun taxe vamale pe produsele celuilalt. Acestea ar trebui să fie eliminate rapid și complet. De asemenea, cred că putem face un pas important înainte prin recunoașterea reciprocă a standardelor de produse sau de lucru la standarde transatlantice. Cu toate acestea, în calitate de președinte al Comisiei, va fi foarte clar că nu voi sacrifica siguranța Europeană de sănătate, socială și a standardelor de protecție a datelor, pe altarul comerțului liber. În special, siguranța alimentelor și siguranța protecției datelor europenilor cu caracter personal vor fi non-negociabile pentru mine, în calitate de președinte al Comisiei.

4.

O a patra prioritate pentru mine va fi aceea de a continua reforma uniunii noastre monetare, iar acest lucru să fie făcut având în minte dimensiunea socială a Europei. Cred că în următorii cinci ani va trebui să consolidăm și să completăm măsurile fără precedent pe care le-am luat în timpul crizei, să le simplificăm și să le facem mult mai acceptabile social. Văd trei domenii principale de schimbare:

a.     Trebuie să reechilibrăm relația dintre politicieni aleși și Banca Centrală Europeană în gestionarea de zi cu zi a zonei euro. Admir ceea ce a făcut Mario Draghi pentru a salva euro. Cu toate acestea, el a trebuit să facă acest lucru într-o situație excepțională. BCE nu vrea și nici nu poate guverna zona euro. Zona euro ar trebui să fie în schimb gestionată de către Comisie și de către Grupul euro care, în opinia mea, ar trebui să fie condus de un președinte cu normă întreagă. Responsabilitatea Grupului Euro include aspecte legate de cursul de schimb. Noi nu trebuie să uităm acest lucru în cazul în care cursul de schimb al monedei euro va crește în continuare și va deveni o problemă pentru creșterea economică.

b.    Noi ar trebui, de asemenea, să reechilibrăm modul în care acordăm sprijin pentru stabilitatea condiționată a țărilor din zona euro aflate în dificultate financiară. Eu propun ca, în viitor, orice program de sprijin și de reformă să treacă nu numai printr-o evaluare a sustenabilității fiscale dar, în același timp, printr-o evaluare a impactului social. Efectele sociale ale reformelor structurale trebuie să fie discutate în public. Partidul meu, PPE, crede în economia socială de piață. Aceasta nu este compatibilă cu economia socială de piață în care, într-o criză, armatorii și speculatorii devin chiar mai bogați, în timp ce pensionarii nu mai știu cum să plătească pentru nevoile lor de zi cu zi. În acest context, o capacitate fiscală vizată la nivelul zonei euro ar putea fi dezvoltată pentru a lucra ca un amortizor, dacă este necesar.

c.     În al treilea rând, sunt convins că avem de consolidat proiecția externă a uniunii noastre monetare. O propunere pentru o reprezentare comună a zonei euro în cadrul FMI a fost deja făcută de către Comisie în 1998 - dar nu a fost niciodată urmărită. Astăzi, Tratatul permite adoptarea unei astfel de propuneri cu majoritate calificată de către țările din zona euro și numai în unanimitate. Cred că a sosit timpul să mergem mai departe cu această propunere și să consolidăm vocea zonei euro în cadrul FMI, iar în calitate de președinte al Comisiei voi avea grijă de acest lucru. Moneda euro nu trebuie doar să fie stabilă pe interior, dar, de asemenea, să aibă o voce comună și puternică pe scena mondială.

5.

A cincea și ultima prioritate pentru mine, în calitate de președinte al Comisiei, va fi de a da un răspuns la problema britanică. Nici un politician rezonabil nu poate ignora faptul că, în următorii cinci ani, va trebui să găsească soluții pentru problemele politice ale Regatului Unit. Va trebui să facem acest lucru, dacă vrem să păstrăm Marea Britanie în cadrul Uniunii Europene - pe care aș dori să îl fac în calitate de președinte al Comisiei. Voi lucra pentru un acord corect cu Marea Britanie. Un acord care acceptă caracteristicile specifice ale Regatului Unit din UE, permițând în același timp zonei euro să se integreze în continuare. Marea Britanie va trebui să înțeleagă că în zona euro avem nevoie de mai multă Europă, nu de mai puțină. Pe de altă parte, alte țări din UE vor trebui să accepte că Marea Britanie nu va participa la moneda euro, chiar dacă am putea regreta acest lucru. Trebuie să acceptăm că Marea Britanie nu va deveni un membru al spațiului Schengen. Și eu sunt, de asemenea, gata să accept că Marea Britanie va rămâne în afara noilor instituții ale UE, cum ar fi Parchetul Public European, menite să îmbunătățească lupta împotriva corupției în UE, dar în mod clar respins de Camera Comunelor și Camera Lorzilor. Trebuie să respectăm aceste poziții clare ale Parlamentului britanic, bazată  pe protocolul britanic " opt-out ". David Cameron a scris recent un număr de cerințe cheie într-un articol publicat în Daily Telegraph. În calitate de președinte al Comisiei, voi fi gata să vorbesc cu el despre aceste solicitări în mod echitabil și rezonabil. Linia mea roșie în astfel de discuții ar fi integritatea pieței unice și libertățile sale, precum și posibilitatea de a avea mai multă Europă în zona euro, de a consolida moneda unică împărtășită până acum de 18 și, în curând, 19 state membre. Dar am impresia că acest lucru este la fel de important pentru Marea Britanie cum va fi și pentru următorul președinte al Comisiei. Un acord care acceptă caracteristicile specifice ale Regatului Unit în UE.

http://juncker.epp.eu/sites/default/files/attachments/nodes/ro_01_main.pdf